Cele mai apreciate subiecte ale evenimentelor profesionale marca ANEVAR
reluate la Mamaia, în cadrul conferinței ”Teme actuale în evaluare”
Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România are deosebita plăcere de a vă invita să luaţi parte la conferinţa „Teme actuale în evaluare”, care va avea loc la Hotel Flora Mamaia, în data de 29 iunie 2013, începând cu ora 09:00.
Evenimentul reia cele mai apreciate teme susţinute în cadrul conferinţelor noastre din ultimii 3 ani şi, în plus, se bucură de participarea reprezentanţilor asociaţiilor de profil din Polonia şi Bulgaria.
Speakerii acestei manifestări sunt:
- Marian Petre – Preşedinte ANEVAR
- Adrian Vascu – Prim-vicepreşedinte ANEVAR; Director Valuations Department KPMG Romania & Moldova
- Filip Stoica – Trezorier ANEVAR; Director ELF Expert SRL
- Radu Timbuş – Vicepreşedinte ANEVAR – preşedinte al Comisiei de calificare şi atestare profesională; Director EUROEVAL SRL
- Adrian Nicolescu – Evaluator, consultant si antreprenor imobiliar independent
- Dan Ivănescu – Expert evaluator PricewaterhouseCoopers
- Maria Noworol – Trezorier MSRZM Cracovia – Maloposka Association of Real Estate Valuers in Krakow (MSRZM)
- Darina Bobeva – Preşedinte CIAB Varna – Chamber of Independent Appraisers in Bulgaria (CIAB)
- Jordan Gerchev – Membru Board CIAB Varna – Chamber of Independent Appraisers in Bulgaria (CIAB)
Temele abordate în cadrul conferinţei sunt:
- Aspecte pozitive şi erori frecvente întâlnite la evaluarea garanţiilor în faza de executare silită
- Evaluarea pentru creditul ipotecar
- Alocarea preţului de achiziţie – studiu de caz
- Indicii în evaluarea pentru raportare financiară
- Măsurarea pieţei imobiliare juste prin analiza valorii de piaţă a proprietăţilor. Studii de caz
- Evaluarea clădirilor monument istoric – o provocare pentru evaluatori
- Evaluarea clădirilor istorice: abordarea prin piaţă sau abordarea prin venit
- Importanţa nivelului venitului în dezvoltarea pieţei proprietăţilor imobiliare.
Notă: Participarea la conferinţă echivalează cu 8 ore din programul de pregătire continuă, în urma promovării unui test.
Programul evenimentului va fi afişat pe site-ul nostru în perioada următoare. Pentru înscriere, vă rugăm să completaţi formularul de înregistrare online, până la data de 25 iunie 2013.
Pentru orice alte informaţii legate de eveniment, nu ezitaţi să ne contactaţi la tel: 021-315.65.05, 0720.880.573.