Norme metodologice Art 250

Art.250

21. Noţiunea instituţii publice, menţionată la art. 250 alin. (1) pct. 1 din Codul fiscal, reprezintă o denumire generică ce include: Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţii publice autonome, unităţile administrativ-teritoriale, precum şi instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare.

22. (1) Prin sintagma “încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice”, menţionată la art. 250 alin. (1) pct. 1 – 5, 7, 11, 14, 15 şi 17 din Codul fiscal, se înţelege spaţiile utilizate pentru realizarea oricăror fapte de comerţ, astfel cum sunt definite în Codul comercial, altele decât destinaţiile specifice categoriilor de clădiri care nu sunt supuse impozitului pe clădiri.

(2) Pentru calculul impozitului pe clădiri în cazul incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice, se vor efectua următoarele operaţiuni:

a) se determină suprafaţa construită desfăşurată a clădirii;

b) se determină suprafaţa construită desfăşurată a incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice;

c) se determină cota procentuală din clădire ce corespunde incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice, prin împărţirea suprafeţei prevăzute la lit. b) la suprafaţa prevăzută la lit. a);

d) se determină valoarea de inventar a incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice, prin înmulţirea valorii de inventar a clădirii cu cota procentuală determinată la lit. c);

e) se determină impozitul pe clădiri corespunzător incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice, prin înmulţirea valorii determinate la lit. d) cu cota de impozit prevăzută la art. 253 alin. (2) sau alin. (6) din Codul fiscal, după caz;

f) în cazul în care consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât majorarea impozitului pe clădiri potrivit art. 287 din Codul fiscal, impozitul pe clădiri datorat este cel care corespunde rezultatului înmulţirii prevăzute la lit. e) cu cota de majorare respectivă.

23. (1) Prin sintagma clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, menţionată la art. 250 alin. (1) pct. 3, se înţelege bisericile – locaşurile de închinăciune, casele de rugăciuni – şi anexele acestora. Termenul lăcaş este variantă a termenului locaş.

(2) Anexele bisericilor se referă la orice incintă care are elementele constitutive ale unei clădiri, proprietatea oricărui cult recunoscut oficial în România, cum ar fi: clopotniţa, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, casa parohială cu dependinţele sale, destinată ca locuinţă a preotului/preoţilor slujitori/personalului deservent, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troiţa, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, aşezământul cu caracter social-caritabil, arhondaricul, chilia, trapeza, incinta pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter administrativ-bisericesc, reşedinţa chiriarhului, precum şi altele asemenea; prin aşezământ cu caracter social-caritabil se înţelege căminul de copii, azilul de bătrâni, cantina socială sau orice altă incintă destinată unei activităţi asemănătoare.

(3) Cultele religioase recunoscute oficial în România, organizate potrivit statutelor proprii, sunt persoane juridice. Pot fi persoane juridice şi componentele locale ale acestora, precum şi aşezămintele, asociaţiile, ordinele şi congregaţiile prevăzute în statutele lor de organizare şi funcţionare, dacă acestea au elementele constitutive ale persoanelor juridice, potrivit prevederilor Decretului nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 4 august 1948, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Cultele religioase recunoscute oficial în România sunt:

a) Biserica Ortodoxă Română;

b) Biserica Romano-Catolică;

c) Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică);

d) Biserica Reformată (Calvină);

e) Biserica Evanghelică Lutherană de Confesiune Augustană (C.A.);

f) Biserica Evanghelică Lutherană Sinodo-Presbiterială (S.P.);

g) Biserica Unitariană;

h) Biserica Armeană;

i) Cultul Creştin de Rit Vechi;

j) Biserica Creştină Baptistă;

k) Cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică;

l) Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea;

m) Cultul Creştin după Evanghelie;

n) Biserica Evanghelică Română;

o) Cultul Musulman;

p) Cultul Mozaic;

r) Organizaţia Religioasă “Martorii lui Iehova”;

s) alte culte religioase recunoscute oficial în România.

24. (1) Nu intră sub incidenţa impozitului pe clădiri, construcţiile care nu întrunesc elementele constitutive ale unei clădiri, prevăzute de art. 249 alin. (5).

(2) Construcţiile care până la data de 1 ianuarie 2007 au fost avizate prin hotărârile adoptate de către consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti ca fiind de natură similară construcţiilor speciale, pentru care nu s-a datorat impozitul pe clădiri pe durata existenţei construcţiei şi care nu au elementele constitutive ale unei clădiri, sunt scutite până la data când intervin modificări care determină datorarea de impozit. În această ultimă situaţie, contribuabilii în cauză au obligaţia ca în termen de 30 de zile calendaristice de la data apariţiei modificării să depună declaraţia fiscală.

(3) În cazul construcţiilor care până la data de 1 ianuarie 2007 aveau elementele constitutive ale clădirii şi pentru care, prin hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti adoptată până la această dată s-a respins cererea, contribuabilul respectiv datorează impozitul pe clădiri în condiţiile titlul IX din Codul fiscal.

(4) Clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», atribuite conform legii, prevăzute la art. 250 alin. (1) pct. 7 din Codul fiscal, sunt cele ce intră sub incidenţa prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», cu modificările şi completările ulterioare.

(5) *** Abrogat

25. *** Abrogat

26. *** Abrogat

27. Atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice, inclusiv instituţiile publice, pentru clădirile pe care le dobândesc, construiesc sau înstrăinează au obligaţia să depună declaraţiile fiscale, conform art. 254 alin. (5) din Codul fiscal, la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază se află clădirile, chiar dacă, potrivit prevederilor Codului fiscal, pentru acestea nu datorează impozit pe clădiri sau sunt scutite de la plata acestui impozit.

Norme metodologice Art 250