Renta

RENTĂ, în sens larg, venit relativ stabil realizat de posesorul unui bun imobiliar (teren, clădiri, construcţii, resurse de apă ş.a.) sau mobiliar (hârtii de valoare).
In sens restrâns se foloseşte termenul de rentă economică, prin care se înţelege plata pentru folosirea unei resurse nesubstituibile sau greu substituibile, a cărei ofertă este rigidă sau perfect inelastică în funcţie de preţ pe termen scurt.
Renta economică apare ca o plată peste cea normală. Initial, renta a fost cunoscută doar ca rentă funciară.
Renta economică rezultă din preţul ridicat al acelor categorii de bunuri, satisfactori şi prodfactori a căror ofertă este rigidă şi nu poate fi “elasticizată” oricât ar urca preţul.
Această situaţie este cauzată de un complex de factori: monopol natural (v.), restricţii vamale, reglementări comerciale restrictive etc. Mărimea rentei este dată de diferenţa dintre veniturile încasate în urma valorificării unei resurse nesubstituibile cu performanţe superioare celor medii şi cheltuielile cu utilizarea (remunerarea) lor sau câştigul obţinut în urma speculării unor situaţii deosebite.
Condiţia esenţială pentru obţinerea rentei este prezenţa unei situaţii de monopol stabil sau temporar care să-i confere deţinătorului şi/sau utilizatorului unui bun nesubstituibil opoziţie privilegiată în raport cu ceilalţi agenţi (care nu au acces la bunul respectiv) şi care să-i permită să impună preţuri de vânzare superioare celor obţinute în condiţii obişnuite.
v. Rentier, Rentă funciară

Renta